Misiunea școlii

Ce reprezintă Școala Gimnazială Anghel Saligny?

Un spațiu primitor unde elevii și profesorii colaborează cu entuziasm pentru a crea cunoștințe și a învăța împreună.

Cine suntem noi?

Suntem profesori dedicați, convinși că bunăstarea unei națiuni depinde de calitatea educației. Suntem o echipă animată de valori precum Adevăr, Frumos, Bine și Libertate, o comunitate de învățare care valorizează întrebările și încurajează investigarea continuă pentru cunoaștere.

Ce ne dorim pentru elevii noștri?

Să învețe și să respecte valorile, să construiască relații armonioase, să se descopere pe sine și să înțeleagă sensurile vieții. Să împărtășim experiențe, informații și lecții valoroase, crescând împreună și în acest an școlar!

Viziunea școlii

Educație personalizată pe baza și pentru promovarea valorilor pozitive.

Misiunea școlii

Școala Gimnazială Anghel Saligny are că misiune construirea unei comunități de învățare în care elevi, profesori, părinți, bunici învață să învețe. Explorăm împreună, în multiple moduri, Adevărul, Frumosul, Binele și Libertatea. Învățăm să gândim, să acționăm și să ne comportăm moral, inițiind proiecte interdisciplinare, în școală și în afară școlii. Stimulăm potențialul personal al fiecărui copil într-un mediu de învățare sigur, echilibrat, motivant, atractiv și interactiv. Educăm pentru înțelegere și ne pasă de mediu. Respectăm și valorizăm diversitatea și unicitatea. Alimentăm creativitatea cu imaginație și punem la loc de cinste bucuriile simple.

Valori

Fiecare copil este unic – Deoarece fiecare copil este unic, Școala Gimnazială Anghel Saligny încearcă, în permanentă, să personalizeze procesul de învățare, respectând ritmul și capacitatea de dezvoltare, modul de gândire și de acțiune, motivațiile, interesele și individualitatea fiecărui elev în parte.

Copiii învață ceea ce doresc – Educația este un proces viu și în continuă mișcare. Indiferent de disciplină, orele de la clasa sunt interactive, adresându-se experienței elevului, favorizând implicarea să intelectuală și emoțională.

Un mediu stimulativ – Urmărim expunerea elevilor unei palete mari de posibilități de învățare și experiențe în cadrul unui mediu pedagogic primitor, pozitiv și motivant.

Învățare și dezvoltare – Elevii se dezvoltă și învață în moduri diferite și în ritmuri diferite, toate domeniile de educație și dezvoltare având o importantă egală și fiind strâns legate pe tot parcursul „șlefuirii” educaționale.

Perfecționare – Știind că omul are tendința de a se dezvoltă și perfecționa individual, educația trebuie să aibă rolul de a motiva și încuraja depășirea limitelor și evolutioa armonioasă a tuturor abilităților elevului, până la atingerea potențialului sau maxim.