Proiect educațional „Deschis pentru incluziune”

Miercuri, 18 decembrie elevii clasei a IV-a B de la Școala Gimnazială „Anghel Saligny” coordonați de doamnele prof. înv. primar Dima Marinela și prof. itinerant Grigoriu Ramona au participat la o activitate de voluntariat in cadrul proiectului educațional „Deschis pentru incluziune”, activitate dedicată procesului de incluziune socială și educațională a elevilor. Școlarii au fost în vizită la colegii lor de la Școala Gimnazială Câmpuri unde au desfășurat activități educaționale, promovând valori fundamentale precum respectul, diversitatea și solidaritatea, prin implicarea activă a elevilor și a întregii comunități.
În demersul lor, elevii au fost susținuți de reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea ce au avut un rol activ în sprijinirea inițiativelor elevilor școlii noastre. Reprezentanții Jandarmeriei sunt implicați în activitățile de educație civică, în promovarea respectului față de lege și a unui comportament responsabil în comunitate, contribuind astfel la dezvoltarea unei atitudini de voluntariat și de solidaritate în rândul tinerilor.
La finalul acestei întâlniri, școlarii au primit cadouri, acțiune ce a adus zâmbete pe fețele celor mici.
Mulțumim Școlii Gimnaziale Câmpuri pentru ospitalitate și Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea pentru dăruire și implicare!